Acasă > Ne implicăm > Responsabilitate socială
 

Responsabilitate socială



Credem că problemele legate de mediu sunt de fapt noi provocări și suntem convinși că doar cu ajutorul partenerilor noștri vom putea ajunge la un rezultat durabil, care să ofere soluții pe termen lung.

 
Ne-am îndreptat atenția asupra elevilor, având încredere că soluția la toate provocările ecologice se află în școli: odată ce copiii au adoptat un comportament corect față de mediul înconjurător, avem convingerea că viitorul va fi unul „respectuos cu natura”.
 
Pe lângă toate aceste proiecte proprii, nu am refuzat niciodată implicarea în alte demersuri desfășurate la nivel național sau local.

Ridică-mi gunoiul!

Pentru a oferi cele mai bune soluţii pentru problemele tale, vei fi contactat de un agent în cel mai scurt timp posibil.

Galerie foto